Proiectul „NatureWISE” a facilitat dezvoltarea prin și pentru educația în natură, după cum îi spune și numele. Fiind un proiect de voluntariat internațional finanțat prin Serviciul European de Voluntariat al Programului Erasmus+, activitatea principală a fost derularea a două fluxuri de voluntari de-a lungul unui an de zile, câte patru timp de 6 luni. Aceștia au fost din Republica Moldova, Kosovo, Azerbaijan și Armenia.
Proiectul a fost coordonat de către Centrul de Voluntariat Cluj-Napoca, în parteneriat cu Green School Cluj-Napoca, organizația care a găzduit voluntarii timp de 12 luni și care i-a susținut în derularea activităților lor săptămânale.
„NatureWISE” a fost dezvoltat cu scopul de a facilita tinerilor voluntari accesul la pedagogia verde și metode de învățare agilă, utilizate și implementate de Green School. De asemenea, voluntarii au avut și rolul de a crea spații educaționale pentru copii, de a derula activități cu preșcolari și școlari, contribuind la sporirea inovației și a multiculturalității din cadrul organizației.
Altfel spus, obiectivele principale ale proiectului au urmărit:
Pe lângă derularea activităților educaționale în natură, proiectul a presupus și organizarea de evenimente publice pentru promovarea voluntariatului (Săptămâna Națională a Voluntariatului, proiecte personale inițiate de voluntari), precum și întâlniri săptămânale cu staff-ul CVCN pentru evaluarea și autoreflecția asupra activității de voluntar internațional.
Acest proiect a fost coordonat de CVCN și co-finanțat prin Programul Erasmus+ al Comisiei Europene.