La inceputul lunii martie au ajuns in organizatia noastra cei 6 voluntari implicati in proiectul EVS „123 days”. Voluntarii vin din 6 tari diferite: Sophie (Germania), Velichka (Bulgaria), Johanne (Danemarca), Vaida (Lituania), Adrian (Spania) si Marco (Italia) si vor ramane in Cluj 4 luni, timp in care vor concepe, planifica, organiza si realiza impreuna cu voluntarii locali ai CVCN Saptamana Nationala a Voluntariatului editia a XI-a.
In cadrul acestei sapatamani vor avea loc 12 evenimente publice care au ca scop promovarea voluntariatului local si international. O parte a acestor evenimente sunt cu traditie, organizate si in anii precedenti in cadrul Saptamanii Nationale a Voluntariatului, evenimente precum Voluntexpo sau Seara voluntarilor. Pe langa aceste evenimente voluntarii au posibilitatea de a crea altele noi, care sa corespunda intereselor lor personale.
Pentru a planifica intregul calendar al stagiului, a initia ideile de pornire pentru viitoarele evenimente din cadrul Saptamanii Nationale a Voluntariatului, dar si pentru a avea ocazia de a ne cunoastem mai bine, am participat cu totii, atat echipa Centrului de Volunatriat din Cluj-Napoca cat si cei 6 voluntari la o sesiune de 3 zile de teambuilding.
Am folosit aceste trei zile, pentru a stimula voluntarii sa contureze idei fezabile pentru cele 12 evenimente din cadrul SNV. In cadrul atelierelor de lucru voluntarii au fost incurajati sa propuna evenimente care sa raspunda asteptarilor si dorintelor personale precum si nevoilor comunitatii (testate chiar de catre ei in comunitatea clujeana), dar si sa isi asume responsabilitatea pentru organizarea a cel putin unuia dintre aceste evenimente.
Sesiunile de lucru au facut posibila crearea unei viziuni mai clare asupra intregului stagiu, iar jocurile si activitatile din timpul liber au contribuit la coeziunea grupului si intarirea spiritului de echipa.
Proiectul “123 days!” este finantat de Comisia Europeana prin programul Tineret in Actiune administrat in Romania de Agentia Nationala pentru Programe Comunitare in Domeniul Educatiei si Formarii Profesionale. Mai multe detalii despre Tineret in Actiune gasiti aici.