Proiectul „TOY – Think of You!” a fost implementat de Centrul de Voluntariat Cluj-Napoca, în perioada august 2012 – iulie 2013. Acest proiect a inclus un stagiu de voluntariat de 9 luni de zile (septembrie 2012 – mai 2013) pentru 4 tineri din Austria, Italia, Franța și Danemarca și a urmărit crearea unui context care să faciliteze dezvoltarea personală și profesională a celor 4 tineri. Activitățile zilnice ale voluntarilor au inclus un program de animație clinică în 4 secții ale Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Cluj. Prin activități precum facepainting, origami, jonglerii, lucru manual, teatru, etc. cei 4 voluntari au contribuit la creșterea calității vieții și la îmbunătățirea contextului general în care erau spitalizați peste 900 de copii, atât pe durata proiectului dar nu numai. În același timp, proiectul a însemnat organizarea de evenimente și acțiuni menite să promoveze voluntariatul la nivelul comunității locale.
Proiectul „TOY – Think of You!” a fost finanțat de Comisia Europeană prin programul Tineret în Acțiune administrat în România de Agenția Naționala pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale.