În perioada 17 martie 2014 – 31 octombrie 2015, Centrul de Voluntariat Cluj-Napoca a implementat proiectul ,,EUROPEAN volunteers in YOUTH CAPITAL”. Doi tineri din Germania și-au desfășurat stagiile de voluntariat în perioada 1 septembrie 2014 – 31 august 2015, timp de un an. Proiectul a avut ca scop principal crearea unui cadru de învățare în care accentul a fost pus atât pe dezvoltarea personală cât și cea profesională a celor doi tineri. În contextul în care Cluj-Napoca deținea titlul de Capitală Europeană a Tineretului în anul 2015, proiectul de față și-a propus dezvoltarea de activități pentru tineri, prin intermediul cărora aceștia au beneficiat de mediul intercultural și implicit, diferențele culturale, cu scopul de a-și dezvolta abilitățile lingvistice și diversifica timpul liber. În acest sens, cei doi tineri voluntari au inițiat și implementat activități dedicate tineretului, precum cluburi de limba străină, seri internaționale, ateliere de lucru manual, vizionare de filme. Prin intermediul acestor activități, cei doi au interacționat în mod direct cu tineretul din comunitatea locală. Totodată, cei doi voluntari au avut oportunitatea de a se implica în activități și evenimente dedicate Săptămânii Naționale a Voluntariatului.
Proiectul ,,EUROPEAN volunteers in YOUTH CAPITAL” a fost cofinanțat de Comisia Europeană prin programul Erasmus+.