Un număr de 24 de participanți din Turcia, Germania, Portugalia, Grecia, Cipru, România, Italia şi Lituania au participat la un training pe tema implicării în comunitate. Tema principală a proiectului “Activism – a lifestyle” a fost activismul în multiplele sale forme, văzut ca o forță de schimbare și dezvoltare a tinerilor pe de o parte, și prin aceștia, a comunităților, pe de altă parte. Activismul a fost explorat de la formele sale cele mai evidente, filantropia sau voluntariatului, până la forme mai puțin vizibile sau utilizate: forumul cetățenesc, marșuri/proteste, teatru forum, activism politic, reciclare și recondiționare etc. Astfel, participanții și-au identificat cea mai potrivită formă de activism, prin care vor să contribuie la dezvoltarea comunității, au înțeles contextul mai larg în care oamenii își pot aduce contribuția și au conturat idei de proiecte comunitare adecvate intereselor și abilităților lor. Acest proiect a fost finanțat de Comisia Europeană prin programul Tineret în Acțiune.