În parteneriat cu TRIALOG Bruxelles, CVCN a organizat în aprilie 2006 o conferință regională de informare cu privire la problematica cooperării pentru dezvoltare, ca și obligație pe care România și-a asumat-o ca membru al Uniunii Europene. Conferința a reunit peste 40 de participanți din întreaga țară, care s-au familiarizat cu problematica propusă și au inițiat discuții pentru crearea unei platforme românești a ONG-urilor interesate în cooperarea pentru dezvoltare. După aproximativ 6 luni de la această conferință a fost creat și lansat FOND – Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Dezvoltare, având ca scop integrarea organizațiilor neguvernamentale din România care derulează proiecte pentru dezvoltare internaționala în rețele europene, prin dezvoltarea de cunoștințe, creșterea capacității instituționale și a reprezentativității și parteneriatelor cu platforme și rețele europene. Proiectul a fost finanțat de TRIALOG.