„Cred că viața mea ar fi fost mai ușoară dacă puteam să mă angajez undeva”
Maria Simon are 30 de ani și 7 copii (cinci fete și doi băieți). Primul copil l-a făcut pe când avea 16 ani, iar pe al șaptelea la 28 de ani. S-a născut în Păușa, un sat dintr-o comună învecinată, Românași, într-o familie cu 12 copii – ea era cea mai mică dintre fete. A făcut patru clase la ei în sat, dar când să meargă pe-a cincea a renunțat – cineva trebuie să stea acasă, să vadă de casă, cât ai ei erau plecați la muncă. Iar când părinții ei au fost arvuniți la ciurdă în Sântă Măria, i-a însoțit și ea. Aici l-a cunoscut pe Daniel, soțul ei, și a decis să rămână. De când au început să apară copiii, lucrează numai Daniel – munci necalificate, pentru că nici el nu are mai mult de șase clase, așa că viața nu e chiar simplă, în familia Simon. Dar copiilor nu le lipsește nimic, și casa e curată. Maria regretă, totuși, că nu-i prea poate ajuta la teme – „nu prea știu să citesc, decât pe litere”. Dacă ar fi făcut școală, i-ar fi plăcut să se facă doctoriță: „mămica mea era bolnavă, suferea cu inima și obosea repede. O vedeam suferind și îmi doream să o pot ajuta”. „Cred că viața mea ar fi fost mai ușoară dacă puteam să mă angajez undeva. Poate n-aș fi avut nici așa de mulți copii… Aici primul e greu”, spune ea, zâmbind cu un pic de amărăciune. A vrut să-și pună sterilet – se gândea la asta de fiecare dată după ce năștea – însă nu a reușit niciodată să se întoarcă la medic după șase săptămâni: „Știam că steriletul e gratuit, dar niciodată nu am avut bani de autobuz”.
Poate de-asta e gata să facă orice sacrificiu numai să le poată asigura copiilor toate condițiile să meargă la școală. „Aș vrea să ajungă cineva mai mari în viață. Să aibă o stare mai bună – o casă mai mare, să știe că îi a lor, să fie muncită de ei și să se poată descurca în viață. Să se angajeze. Să facă ce le place”.
În 2021, în viața Mariei s-a petrecut o schimbare importantă: ea și soțul ei s-au botezat, după ce au primit în casă un om care le-a dat o stare specială – „parcă a fost Dumnezeu, nu un om obișnuit” – rugându-se împreună cu ei. După această întâmplare, au renunțat amândoi la fumat și soțul a încetat să mai bea. Iar acum le merge mai bine: „nu ne mai lipsește aproape nimic. Avem chiar și dulciuri pentru copii”.
Starea de grație pe care a ajuns să o trăiască, după atâția ani de zbucium, a făcut ca în mintea Mariei să încolțească o idee năstrușnică – să-și completeze studiile: „Chiar nu mi-ar fi urât și nici rușine să mă duc la școală. Ar fi posibil, dacă mai cresc copiii și nu ar mai trebui să stau tot timpul cu ei”.