Tudor Siminic (34 de ani), s-a născut în comuna Chinteni, județul Cluj, dar de la 7 ani a crescut în Centrul de Plasament Câmpia Turzii, împreună cu fratele lui. A fost soluția pe care părinții lor, lipsiți de posibilități, au găsit-o pentru a-i ajuta să ducă o viață mai bună. ”Tata, care e de etnie română, a terminat liceul, dar mama, de etnie romă, nu a făcut deloc școală. Decât să ne ofere condiții rele sau să-și bată joc de noi, mai bine au preferat să ne dea cineva o educație bună. Noi, ca și copii, am fi preferat să fim lângă ei. Dar crescând și văzând că ne realizăm, că suntem pe picioarele noastre și vedem altcumva lumea, ne-am dat seama că a fost spre binele nostru. Niciodată nu i-am judecat sau să le reproșez. Din contră – le-am mulțumit”, spune Tudor. Condițiile la centru au fost foarte bune, iar Tudor a stat aici până la absolvirea clasei a opta, când s-au înființat centrele pentru tineret, tot în Câmpia Turzii, în care cei de o vârstă cu el a învățat să se gospodărească singuri.
După gimnaziu a făcut profesionala la Cluj, dar nu s-a lăsat până nu a absolvit liceul și a dat admitere la facultate. „Nu am putut să-mi dau licența, pentru că am fost nevoit să mă angajez ca să-mi câștig existența. Sistemul te ținea până la 26 de ani și după aia trebuia să pleci”. S-a angajat la Centrul în care a crescut, ca supraveghetor de noapte, iar după trei ani în care a lucrat cu copii și ca voluntar la Fundația Română pentru Copii, Comunitate și Familie, i s-a oferit șansa de a se angaja la Școala Traian Dârjan din Cluj-Napoca. La început a înlocuit un profesor care era în concediu dar, văzând că îi place, s-a calificat: a învățat limba romani, a făcut facultate – Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar la Universitatea Babeș-Bolyai, iar acum și-a luat Definitivatul și s-a titularizat.
Deși este doar pe jumătate rom, Tudor și-a asumat pe deplin apartenența la etnie. „Niciodată nu s-a ferit m-am ferit de faptul că sunt de etnie romă. Niciodată. Și nu m-am simțit discriminat. Dimpotrivă, colegii întotdeauna îmi cereau ajutorul. Am fost o persoană de încredere pentru ei. Poate și datorită firii mele – sunt un om liniștit, prietenos, dornic să fac în așa fel încât să fie bine”. Și deși la început i s-a părut ciudat să învețe limba romani, a prins drag de ea. Expresia preferată în romani este Avelo Bahtalo! Care înseamnă Să ai noroc. Cea mai mare satisfacție a lui a fost să vadă cât de mult s-au schimbat copiii pe care i-a inclus într-un program de remedie școlară numit ICAR: „Majoritatea erau repetenți, corigenți – în ziua de astăzi toți sunt cu profesională, cu o meserie învățată”.
Deși copiii văd în el un model – „Copiii mă privesc cu respect și cu admirație. Ca pe cineva mare. Dar mă văd și ca exemplu. Le zic – vedeți că se poate, eu sunt de-al vostru, dar m-am ridicat, prin muncă și prin ambiție se poate” -, Tudor este conștient că totul pornește de la părinți, pentru că de ei depinde educația copiilor lor. „Știu că e greu să se despartă de copii lor , că i-au crescut așa cum au putut. Dar dacă vor ceva mai bun pentru ei, ar putea face și un sacrificiu de-asta, să-i lase să plece. Cum a fost cazul meu și al fratelui meu. Părinții noștri au vrut ceva mai bun pentru noi. Nu să ne țină lângă ei să ne trimită la cerșit sau să facem prostii. Dacă rămâneam lângă ei nu ajungeam oamenii de astăzi”.
Văzând cât este de implicat, directoarea de la Traian Dârjan l-a numit în diverse comisii, la nivel de școală – de la comisia pentru clasele pregătitoare, la comisia socială. Împreună cu fratele său, Tudor a înființat o asociație prin care ajută comunitățile de romi prin programe structurate de sprijin.