• Virgil Fulicea, Nr 1, Cluj-Napoca, ap. 1
  • 0264 431 411
identitate final alb online
  • Started:2021/10/14 16:00 Ended:2021/10/14 18:00

Dialog privind viitorul Transilvaniei (I) Focus: antreprenoriatul feminin

  • EUROPE DIRECT Cluj si AFA Nord-Vest
  • 0755777011
  • https://www.facebook.com/events/583768546002957/

Pandemia de COVID-19 este considerată cea mai mare provocare pentru comunitatea mondială, după distrugerile provocate de cele două războaie mondiale. La acel moment, liderii politici s-au reunit pentru a pune temelia Proiectului European. Obiectivele au fost precise: de a aduce țările laolaltă, de a înlătura tentația izolaționismului și a naționalismului și de a aborda într-un spirit de solidaritate și cooperare provocările cărora nu li se putea face față decât împreună, și anume: pacea, prosperitatea, sănătatea și securitatea.

Astăzi, în lupta pe care o ducem pentru a pune capăt pandemiei de COVID-19, nutrim aceeași speranță, că putem construi împreună ca să protejăm generațiile viitoare. Vor apărea noi pandemii și noi urgențe de importanță majoră în toate domeniile, nu numai în cel al sănătății. Niciun guvern al vreunui stat, niciun organism multilateral nu vor putea face față singuri noilor amenințări. Împreună, instituții, organisme și comunitățile din Europa, trebuie să fim mai bine pregătiți să anticipăm, să preîntâmpinăm, să evaluăm, precum și să răspundem la provocări într-un mod eficace.

Prin urmare, la inițiativa Asociației Femeilor de Afaceri (AFA) Nord-Vest reprezentată de dna Mihaela RUS și a centrului EUROPE DIRECT Cluj reprezentat de dna Lia VALENDORFEAN, cu sprijinul Centrului de Voluntariat Cluj-Napoca, a comunității Mamprenoare România, PEDITEL, serviciul pediatric gratuit de urgență, a Universității Babeș-Bolyai Cluj, Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, a Primăriei Cluj-Napoca și a altor actori locali interesați, am înființat în vara anului 2021 grupuri de lucru locale ca răspuns la impactul pandemiei de coronavirus asupra antreprenoriatului feminin, grupuri structurate pe trei direcții: Sănătate, Educație și Digitalizare. Scopul grupurilor de lucru a fost identificarea nevoilor locale și a pașilor necesari pentru redresarea antreprenoriatului feminin din Transilvania, după pandemia globală.

Propunerile celor trei grupuri de lucru au fost sintetizate într-un document lansat public la 14 octombrie 2021, ora 16, la Cluj-Napoca (online) și înregistrat pe platforma oficială a Conferinței privind Viitorul Europei. Pe această platformă, nu mai puțin de 30.547 de europeni erau participanți la acest important proces de consultare paneuropeană; 8.305 de idei au fost propuse; 2.944 de evenimente organizate în toate colțurile Uniunii Europene cu 131.237 de participanți (octombrie 2021).

Documentul conținând propunerile antreprenoarelor din Transilvania pentru revitalizarea a trei sectoare – Sănătate, Educație și Digitalizare – este disponibil aici Contributia antreprenoriatului feminin din Transilvania FINAL-FINAL

 

Vreau sa Particip