În luna iulie 2024, Comisia Europeană a aprobat adăugarea specialității tradiționale garantate „Sardeluță marinată”, din România.
„Sardeluța marinată” se obține prin marinarea șprotului (se pot obține astfel trei feluri diferite, în funcție de ingredientele utilizate la marinat) și apoi umplerea acestuia cu umplutura dorită. Prin adăugarea unui sos pe bază de vin, a uleiului de floarea-soarelui sau a uleiului de floarea-soarelui cu ardei iute peste șprotul marinat și aromatizarea acestuia cu diferite ingrediente, produsul dobândește gusturi distincte, cu calități organoleptice specifice.
În mod tradițional se utilizează următoarele ingrediente pentru marinarea peștelui: sare gemă neiodată, oțet de vin, vin alb, zahăr, ulei de floarea-soarelui, boia dulce, ardei iute, boabe de piper negru, frunze de dafin, piper întreg și semințe de coriandru.
Denumirea produsului indică specificitatea materiei prime – șprotul fără cap și eviscerat – și metoda de preparare (marinarea).
Această nouă denumire se va adăuga pe lista celor 3 617 produse deja protejate disponibile în baza de date eAmbrosia. Mai multe informații sunt disponibile pe paginile privind politica în domeniul calității și GIView.