Proiectul „Ready for diversity” a fost implementat de către Centrul de Voluntariat Cluj-Napoca în parteneriat cu cinci organizații de trimitere din Germania, Spania, Austria și Portugalia, prin Programul Erasmus+. Principala activitate a inclus un stagiu SEV pentru 6 tineri din țările menționate, pe o durată de 12 luni (septembrie 2016 – august 2017).
Proiectul și-a propus să promoveze implicarea voluntarilor în instituțiile publice (spital și școli) și să contribuie la promovarea voluntariatului în general și a Serviciului European de Voluntariat în mod specific. În același timp, proiectul a facilitat dezvoltarea personală și profesională a celor 6 voluntari SEV, prin asigurarea sistemului de suport necesar dar și prin creșterea treptată a gradului de independență în activități, în funcție de dorințele și nevoile voluntarilor.
Voluntarii au fost implicați în activități de animație clinică în diverse secții ale spitalului de copii din Cluj-Napoca și au organizat activități de educație non-formală în cadrul unui club multicultural pentru elevii de școală primară din trei comunități rurale ale județului Cluj (Florești, Tureni și Sînpaul). De asemenea, voluntarii au organizat evenimente publice de promovare a voluntariatului în cadrul Săptămânii Naționale a Voluntariatului (mai 2017).
Proiectul „Ready for diversity” a fost finanțat de Comisia Europeană prin programul Erasmus+, administrat în România de Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale.