Un număr de 13 jurnaliști, multiplicatori de informație și studenți la Jurnalism și Media Digitală au participat la prima ediție a atelierului #NextMediaEU. Organizată de trei dintre birourile locale ale UE din România, respectiv EUROPE DIRECT Cluj, Bistrița și Maremureș, atelierul a avut loc la Colibița, Bistrița-Năsăud și a avut drept scop dezvoltarea de noi competențe în domeniul antreprenoriatului media, mediei digitale și combaterii dezinformării.
Cursurile au fost susținute de experți pe fiecare domeniu în parte. Codruța SIMINA, jurnalist, PressOne, inițiator Misreport și președinte al Asociației Profesioniștilor din Presa Cluj le-a vorbit participanților despre combaterea dezinformării, referindu-se la subiecte precum: adevărul și conținutul fals; tipuri de conținut fals, ce este dezinformarea / informarea greșită. De asemenea, a abordat investigațiile online respectiv ce înseamnă comportament inautentic coordonat, cum se pot verifica cheltuielile pentru publicitate politică, cum se pot recunoaște conturile false, ce poate investiga un jurnalist în mediul online etc. Cristian PASKA, manager de proiect la Centrul de Voluntariat Cluj-Napoca a atins subiectul combaterii actualelor amenințări la adresa democrației europene cu ajutorul unui exercițiu interactiv bazat pe metode nonformale de învățare prin lego serious play – o experiență foarte apreciată de participanți. Despre media digitală azi – jurnalismul imersiv: principii, practici, probe, potențiale aplicații pentru publicul din România a vorbit drd. Ovidiu Ionel DUȚĂ, de la UBB Cluj, FSPAC, Departamentul de Jurnalism și Media Digitală. Tot el a abordat subiectul editării multimedia – jurnalismul mobil integral: tehnologii și echipamente necesare pentru a fi pe teren, dar și conectat, ca jurnalist. Subiectul spinos al supraviețuirii unui business de media a fost abordat de Cristian PANTAZI, redactor șef al G24 Media.
Context local: EUROPE DIRECT sunt birourile locale ale Uniunii Europene, unde fiecare cetățean interesat poate să apeleze pentru a întâlni un expert pe probleme europene, pentru a pune întrebări despre UE, pentru a discuta despre viitorul UE cu alți cetățeni europeni și pentru a găsi referințe pentru alte surse de informații și rețele. EUROPE DIRECT sprijină procesul de comunicare european și susțin instituțiile europene în organizarea de evenimente pentru grupurile de interese locale, în cadru priorităților anuale ale UE.