• Virgil Fulicea, Nr 1, Cluj-Napoca, ap. 1
  • 0264 431 411
piata unica europeana
  • ianuarie 9, 2023

Piața unică europeană împlinește 30 de ani

Anul acesta, UE sărbătorește cea de a 30-a aniversare a pieței unice, una dintre realizările majore ale integrării europene și unul dintre principalele sale motoare. 

nstituită la 1 ianuarie 1993, piața unică europeană permite libera circulație în UE a bunurilor, a serviciilor, a persoanelor și a capitalurilor, facilitând viața cetățenilor și deschizând noi oportunități pentru întreprinderi.

Timp de 30 de ani, piața unică a condus la o integrare fără precedent a piețelor între economiile statelor membre, servind drept motor al creșterii economice și al competitivității și sprijinind puterea economică și politică a Europei la nivel mondial. Totodată, aceasta a jucat un rol-cheie în accelerarea dezvoltării economice a noilor state membre care au aderat la UE, eliminând barierele din calea intrării și stimulând creșterea economică.

Mai recent, piața unică a fost esențială pentru a ajuta Europa să facă față pandemiei de COVID-19 și crizei energetice cauzate de invadarea Ucrainei de către Rusia. Menținerea și consolidarea integrității pieței unice vor rămâne esențiale pentru a permite Europei să răspundă în mod coordonat noilor provocări și să sprijine în continuare competitivitatea economiilor europene.

Datorită pieței unice, UE a reușit să îmbunătățească viața tuturor europenilor, inclusiv prin: 

  • Accelerarea tranziției către o economie mai verde și mai digitală: Pactul verde european este strategia de creștere a UE. Pe baza propunerilor UE Pregătiți pentru 55” și deceniul digital”, UE instituie un cadru de reglementare care va sta la baza tranziției verzi și a celei digitale a Europei. Strategia industrială însoțește industria UE în aceste tranziții. Piața unică contribuie, de asemenea, la asigurarea disponibilității continue a factorilor de producție esențiali pentru întreprinderile noastre, inclusiv a materiilor prime critice și a tehnologiilor avansate, cum ar fi semiconductorii.
  • Garantarea unor standarde de siguranță ridicate și a unor standarde tehnologice de vârf la nivel mondial: Legislația UE le permite consumatorilor să aibă încredere că toate produsele de pe piața unică sunt sigure și se bazează pe standarde ridicate de protecție a mediului, a lucrătorilor, a datelor cu caracter personal și a drepturilor omului. Aceste norme și standarde sunt adesea adoptate în întreaga lume, oferind întreprinderilor europene un avantaj competitiv și consolidând poziția Europei la nivel mondial, încurajând totodată o cursă către atingerea unui nivel cât mai înalt al standardelor. În prezent, UE stabilește standarde la nivel mondial.
  • Răspunsul la crizele recente cu o viteză și o hotărâre fără precedent: Răspunsul la crizele recente, cum ar fi pandemia de COVID-19 și actuala criză energetică, se bazează pe o abordare europeană comună și coordonată. În timpul pandemiei de COVID-19, menținerea frontierelor interne deschise și asigurarea bunei funcționări a pieței unice au permis vaccinurilor, echipamentelor medicale și altor materiale critice să ajungă la cei care aveau nevoie de ele. În prezent, răspunsul Europei la criza energetică se bazează pe planul REPowerEU, care valorifică puterea pieței unice pentru a permite Uniunii Europene să achiziționeze în comun surse de energie mai diversificate și să accelereze în mod semnificativ dezvoltarea și utilizarea energiei curate și din surse regenerabile. Acest lucru a dus deja la reducerea dependenței UE de combustibilii fosili din Rusia.

Pentru a asigura faptul că piața unică rămâne un bun comun care oferă beneficii tuturor cetățenilor UE, Comisia lucrează în permanență la dezvoltarea acesteia în noi domenii și se asigură că normele care sunt deja în vigoare funcționează în practică. În acest scop, Comisia colaborează îndeaproape cu autoritățile publice ale statelor membre, care împart responsabilitatea pentru aplicarea eficace a normelor privind piața unică. 

În decembrie 2022, cu ocazia lansării seriei de evenimente care marchează cea de a 30-a aniversare a pieței unice, Comisia a prezentat un document analitic privind situația pieței unice la 30 de ani de la instituirea acesteia și rolul său de motor al rezilienței UE. În cursul anului 2023, vor avea loc numeroase dezbateri, expoziții și campanii organizate în colaborare cu părțile interesate din întreaga Uniune pentru a promova succesele pieței unice și a implica cetățenii într-o dezbatere privind viitorul acesteia. În acest context, Comisia va publica o comunicare în care va prezenta realizările și beneficiile semnificative ale pieței unice, identificând totodată lacunele în materie de punere în aplicare și prioritățile viitoare pentru ca piața unică să joace în continuare un rol-cheie.

Context

Piața unică a fost instituită la 1 ianuarie 1993, în urma semnării Tratatului de la Maastricht la 7 februarie 1992. Inițial, piața unică a fost alcătuită din 12 țări ale UE: Belgia, Danemarca, Germania, Irlanda, Grecia, Spania, Franța, Italia, Luxemburg, Țările de Jos, Portugalia și Regatul Unit. În prezent, ea cuprinde cele 27 de state membre, precum și Islanda, Liechtenstein și Norvegia, iar Elveția are acces parțial.

Pentru mai multe informații 

A 30-a aniversare a pieței unice

Fișă informativă

Colecție de materiale video despre piața unică