Gheorghe Parna (61 de ani) s-a născut în Romita, județul Sălaj. A rămas orfan de tată de mic și, pentru că era singurul băiat din familie, i-a revenit responsabilitatea de a avea grijă de mamă și de cele patru surori ale sale. Așa că la 14 ani s-a angajat sezonier pe un șantier. „La un moment dat o venit un inginer care ne-o văzut muncind și ne-o văzut tineri, harnici și ne-o spus: Măi băieți, nu veniți la mine să faceți calificări? Ce calificări, i-am răspuns, că noi trebuie să mergem la școală. Mai bine haideți să faceți o meserie”, povestește el. În câteva luni, a învățat, furând de la ceilalți meseriași, cum să sudeze. A făcut și calificări, în sudură, instalații, confecții metalice. A ajuns un meseriaș apreciat – a câștigat locul 2 pe județ la o competiție de sudură -, cu contracte inclusiv în străinătate: a fost în Belgia, Olanda, Germania și Franța. Pentru că a început devreme să lucreze, a putut să ceară pensionare anticipată, așa că și-a împlinit visul de a se muta la țară, în satul socrilor săi, Sânmihaiu Almașului, pentru că „este un loc deschis – lumea pleacă, lumea vine, nu ca Romita, unde e casa mea părintească”, spune el. A preferat să se mute la țară chiar dacă asta a însemnat să facă o perioadă naveta la Zalău, pentru job. „Socrul m-a apreciat foarte tare. M-o învățat tinichigerie. În timpul liber am lucrat împreună. Și cum mie nu mi-o plăcut niciodată la oraș, că nu pot să stau pur și simplu pe balcon și să nu fac nimic, ne-am mutat și noi la țară. Am cumpărat casa asta, care era deja antamată, dar pentru că mie mi-a plăcut, am stricat târgul, că am oferit mai mult, numai să o luăm noi”.
Nici după ce a ieșit la pensie nu s-a oprit din muncă. – la unul dintre copii îi face o casă, celuilalt, care e acum în Germania, îi lasă casa în care stau ei.
Privind în urmă, nu-i pare rău că a renunțat la școală, pentru că meseria i-a adus suficiente satisfacții – inclusiv aprecierea oamenilor cu carte, care până la urmă au recunoscut că experiența bate teoria. „Patronul meu e unul dintre cei mai bogați oameni din județul Sălaj. Și m-am contrazis cu el. A fost o lucrare și i-am spus că așa se face, cum spun eu – și el a zis că nu – că poate că eu am meserie, dar el are școală. Și i-am lăsat să facă cum au vrut, dar i-am rugat să nu arunce niște bucăți de metal pe care le-au tăiat conform teoriei. Până la urmă s-o dovedit că nu o ieșit bine așa cum au vrut ei să facă și m-au lăsat pe mine să repar”, povestește el.
Filosofia sa de viață este una simplă: „Eu nu pot să mă opresc din muncă, pentru că dacă mă opresc, mă îmbolnăvesc. Viața mea e munca”.
Are și perioade de relaxare, când urcă la munte. Dar nici acolo nu merge doar așa, în plimbare – ultima dată a fost la cules de afine. Apreciază, însă, aerul curat de pe înălțimi, care se dovedește bun nu doar pentru plămâni, ci și pentru articulații înțepenite.