• Virgil Fulicea, Nr 1, Cluj-Napoca, ap. 1
  • 0264 431 411
Logo final Voluntariatul o punte
  • martie 17, 2015

CVCN cauta 8 voluntari locali pentru organizarea de activitati educationale in zona rurala

Proiectul “Voluntariatul, o punte intre etnii” are ca scop principal dezvoltarea a trei comunitati rurale ale Judetului Cluj (Floresti, Tureni si Sinpaul), prin programe educationale si actiuni comunitare ce abordeaza relatiile interetnice (toate cele trei comunitati avand un procent semnificativ de populatie de etnie roma).

Voluntarii vor fi implicati in organizarea unui club multicultural saptamanal pentru 25 de elevi de clasele I-IV din scolile celor 3 comunitati, dar si in derularea actiunilor cu implicare comunitara larga in Floresti, Sinpaul si Tureni.

Clubul multicultural va debuta in luna mai 2015 si va fi finalizat in aprilie 2016. Intalnirile de la club vor fi saptamanale si vor respecta structura anului scolar, fiind suspendate pe perioada vacantelor. Voluntarii vor insoti membrii echipei CVCN la intalnirile clubului si vor contribui activ la derularea activitatilor acestora.

Totodata, voluntarii vor fi implicati in pregatirea si derularea a 2 activitati comunitare/comuna in lunile iunie 2015, respectiv martie 2016. Nevoile abordate in cadrul actiunilor comunitare vor porni de la realitatile intalnite in comunitate si agreate de membrii acesteia.

Responsabilitati ale voluntarilor:
• participarea la intalnirile lunare de planificare ale echipei;
• contributia la planurile de lectie pentru intalnirile de la clubul multicultural;
• pregatirea materialelor necesare pentru intalnirile de la clubul multicultural, conform planurilor de lectii realizate (intalniri de doua ori pe luna);
• participarea activa la intalnirile saptamanale de la club (inclusiv livrarea directa a activitatilor planificate);
• oferirea de suport in pregatirea actiunilor comunitare;
• participarea activa la actiunile comunitare;
• participarea la evaluarea periodica a proiectului;
• contributie la promovarea proiectului;
• respectarea principiilor si procedurilor stabilite de CVCN in munca cu voluntarii.

Cerinte:
• disponibilitatea de a participa la sesiunea de pregatire organizata de echipa CVCN in perioada 19-24 aprilie (acesta va avea o durata de 2 zile, in intervalul mentionat, ce vor fi decise alaturi de echipa de voluntari selectati);
• disponibilitate de implicare in pregatirea cluburilor multiculturale si a activitatilor comunitare in perioada mai 2015 – aprilie 2016 (minim 3 ore pe saptamana la sediul CVCN sau in comunitate);
• disponibilitatea de participare la activitatile clubului multicultural ce vor avea loc in intervalul orar 9-14 intr-una din comunitatile: Floresti, Tureni, Sinpaul;
• spirit organizatoric, initiativa si flexibilitate;
• dorinta de a lucra cu elevi din mediu rural in context interetnic;
• umor, rabdare, atentie, spirit ludic, deschidere;
• entuziasm si asumarea sarcinilor;
• capacitatea de a lucra atat in echipa, cat si individual.

Beneficii oferite:
• sansa de dezvoltare personala (abilitati de comunicare, abilitati de public speaking, munca in echipa, abilitati de management al timpului si al resurselor, organizare, prioritizarea sarcinilor, etc.);
• sansa de dezvoltare profesionala (competente in lucrul cu elevi, dar si cu institutii de invatamant, familiarizarea cu proiecte de finantare europeana, cunoasterea procedurilor de lucru profesionite, apartenenta la o organizatie neguvernamentala cu expertiza in domeniu, etc.);
• participarea la doua teambuilding-uri pe durata proiectului;
• posibilitatea de a participa la un curs de formare international pe parcursul perioadei proiectului;
• eliberarea adeverintei pentru activitatea de voluntariat si a unei scrisori de recomandare (la cererea voluntarului);
• atmosfera de lucru pozitiva;
• decontarea tuturor cheltuielilor asociate activitatilor – transportul in comunitatile in care activeaza, materiale, etc.

Centrul de Voluntariat Cluj-Napoca ofera sanse egale tuturor candidatilor in limita indeplinirii cerintelor impuse de specificul activitatilor.

Procesul de selectie:

Persoanele interesate sunt rugate sa completeze formularul de aplicatie (acesta se gaseste aici) pana la termenul limita 29 martie 2015, ora 22.

Toti aplicantii vor primi un mail despre rezultatul preselectiei, dupa data de 29 martie. Persoanele selectate dupa aceasta prima etapa (13 persoane) vor fi contactate individual pentru stabilirea datei exacte a interviului fata in fata (perioada pentru interviuri este 1-7 aprilie 2015). In urma interviurilor de selectie vor fi selectati cei 8 voluntari.

Pentru orice intrebari sau detalii suplimentare ne puteti contacta la adresa evscluj@voluntariat.ro sau la numarul 0726-906280 (persoana de contact Oana Ticle).

Proiectul “Voluntariatul, o punte intre etnii” este finantat prin Granturile SEE 2009-2014, in cadrul Fondului ONG in Romania si este implementat de Centrul de Voluntariat Cluj-Napoca (www.centruldevoluntariat.ro).

Pentru mai multe informatii oficiale despre granturile SEE si norvegiene accesati www.eeagrants.org.

Save