Experienţa dobândită în cadrul a 16 ani de activitate care a implicat atât voluntari locali, cât şi voluntari intenaţionali în diverse proiecte şi evenimente derulate de către CVCN, ne-a format o expertiză valoroasă la nivel naţional şi european în domeniul managementului de voluntari. Astfel, pe parcursul timpului, am oferit mai departe lecţiile învăţate sub formă de publicaţii, manuale şi cursuri de formare utile pentru organizaţiile care decid să implice voluntari în activitatea lor, cât şi pentru coordonatorii de voluntari.
O mai bună înţelegere a proceselor întâlnite în cadrul unui program de voluntariat poate fi dobândită prin intermediul unor programe de consultanţă în managementul voluntarilor, puse la dispoziţie de către CVCN pentru alte organizaţii. Acestea urmăresc echiparea cu competenţele necesare a coordonatorilor de voluntari pentru o bună gestionare a resurselor umane pe care organizaţia le angrenează prin intermediul a diferite proiecte.
Participând într-un astfel de program, coordonatorul de voluntari va dobândi competenţele necesare unei bune aplicări a Managementului de Voluntari în 9 Paşi:
În cazul în care sunteti interesati de serviciile de consultanţă realizate de către CVCN, vă rugăm să ne contactaţi la email: cluj@voluntariat.ro pentru a discuta depre nevoile despe detaliile organizării activităţii.