Uniunea Europeană se confruntă cu riscul unor noi reduceri ale aprovizionării cu gaze din Rusia, din cauza faptului că exporturile de gaze sunt folosite de către Kremlin drept instrument de exercitare a unor presiuni politice; aproape jumătate dintre statele noastre membre sunt deja afectate de reducerea livrărilor. Dacă ia măsuri acum, Europa poate reduce riscurile și costurile aferente unei eventuale noi perturbări sau întreruperi totale a aprovizionării cu gaze, ceea ce ar duce la consolidarea rezilienței energetice europene.
Prin urmare, Comisia Europeană a propus, la 20 iulie, un nou instrument legislativ și un plan european de reducere a cererii de gaze, pentru a reduce utilizarea gazelor în Europa cu 15 % până în primăvara următoare. Toți consumatorii, administrațiile publice, gospodăriile, proprietarii de clădiri publice, furnizorii de energie electrică și industria pot și trebuie să ia măsuri pentru a economisi gaze.
De asemenea, Comisia va accelera lucrările privind diversificarea aprovizionării, inclusiv achiziționarea în comun de gaze naturale pentru a consolida posibilitatea ca UE să se aprovizioneze cu gaze din alte surse.
Comisia propune un nou regulament al Consiliului privind măsurile coordonate de reducere a cererii de gaze, pe baza articolului 122 din tratat. Noul regulament ar impune tuturor statelor membre să realizeze o reducere de 15 % a cererii de gaze între 1 august 2022 și 31 martie 2023. De asemenea, noul regulament ar oferi Comisiei posibilitatea de a declara, după consultare cu statele membre, o „alertă la nivelul Uniunii” privind securitatea aprovizionării, ceea ce ar impune o reducere obligatorie a cererii de gaze pentru toate statele membre. Alerta la nivelul Uniunii poate fi declanșată atunci când există un risc considerabil de penurie de gaze sau o cerere neobișnuit de mare de gaze. Statele membre trebuie să își actualizeze planurile naționale de urgență până la sfârșitul lunii septembrie pentru a arăta modul în care intenționează să îndeplinească obiectivul de reducere și trebuie să raporteze Comisiei la fiecare două luni cu privire la progresele înregistrate. Statele membre care solicită furnizarea de gaze în regim de solidaritate vor trebui să demonstreze măsurile pe care le-au luat pentru a reduce cererea pe plan intern.
Pentru a ajuta statele membre să realizeze reducerile necesare ale cererii de gaze, Comisia a adoptat un Plan european de reducere a cererii de gaze, care stabilește măsuri, principii și criterii pentru reducerea coordonată a cererii. Planul se axează pe înlocuirea gazului cu alți combustibili și pe economiile globale de energie în toate sectoarele. Scopul său este de a proteja aprovizionarea gospodăriilor și a utilizatorilor esențiali, cum ar fi spitalele, dar și industriile care sunt de o importanță capitală pentru furnizarea de produse și servicii esențiale către economie, precum și pentru lanțurile de aprovizionare și competitivitatea UE. Planul oferă statelor membre orientări de care trebuie să țină seama atunci când planifică restricționarea.
Energia economisită vara înseamnă energie disponibilă pentru iarnă
Prin înlocuirea gazului cu alți combustibili și prin economisirea de energie în această vară, se pot stoca mai multe rezerve de gaze pentru iarnă. Luarea de măsuri în prezent va reduce impactul negativ asupra PIB-ului, prin evitarea unor acțiuni neplanificate într-o situație ulterioară de criză. Aceste măsuri timpurii eșalonează eforturile în timp, atenuează preocupările pieței și volatilitatea prețurilor și facilitează o mai bună elaborare a unor măsuri specifice și eficiente din punctul de vedere al costurilor pentru a proteja industria.
Planul de reducere a cererii de gaze propus de Comisie se bazează pe consultări cu statele membre și cu industria. Sunt disponibile o gamă largă de măsuri pentru a reduce cererea de gaze. Înainte de a avea în vedere aplicarea reducerilor, statele membre ar trebui să epuizeze toate posibilitățile de substituire a combustibililor, sistemele de economii neobligatorii și sursele alternative de energie. Acolo unde este posibil, ar trebui să se acorde prioritate trecerii la surse regenerabile de energie sau la opțiuni mai curate, cu emisii mai reduse de dioxid de carbon sau mai puțin poluante. Cu toate acestea, trecerea la utilizarea de cărbuni, petrol sau energie nucleară poate fi necesară ca măsură temporară, atât timp cât se evită dependența de carbon pe termen lung. Măsurile bazate pe piață pot atenua riscurile pentru societate și economie. De exemplu, statele membre ar putea lansa licitații sau sisteme de licitație pentru a stimula reducerea energiei de către industrie. Statele membre pot oferi sprijin în conformitate cu modificarea cadrului temporar privind ajutoarele de stat pentru situații de criză, publicată astăzi de Comisie.
Un alt pilon important al economisirii de energie este reducerea încălzirii și răcirii. Comisia îndeamnă toate statele membre să lanseze campanii de sensibilizare a publicului pentru a promova reducerea încălzirii și răcirii la scară largă și să pună în aplicare Comunicarea UE privind economiile de energie, care conține numeroase opțiuni pentru economii pe termen scurt. Pentru a da un exemplu, statele membre ar putea să impună reducerea utilizării încălzirii și răcirii în clădirile exploatate de autoritățile publice.
Planul de reducere a cererii va ajuta, de asemenea, statele membre să identifice și să acorde prioritate, în cadrul grupurilor lor de consumatori „neprotejați”, celor mai importanți clienți sau instalații, pe baza unor considerente economice globale și a următoarelor criterii:
Context: Ce a făcut UE pentru a-și asigura aprovizionarea cu energie
În urma invaziei Ucrainei de către Rusia, Comisia a adoptat Planul REPowerEU cu scopul de a pune capăt cât mai curând posibil dependenței UE de combustibilii fosili ruși. Planul REPowerEU stabilește măsuri privind diversificarea furnizorilor de energie, economiile de energie și eficiența energetică, precum și o introducere accelerată a energiei din surse regenerabile. UE a adoptat, de asemenea, o nouă legislație care impune ca rezervele subterane ale gazelor în UE să fie umplute la 80 % din capacitate până la 1 noiembrie 2022, pentru a asigura aprovizionarea pentru iarna următoare. În acest context, Comisia a efectuat o revizuire aprofundată a planurilor naționale de pregătire pentru a face față eventualelor întreruperi majore ale aprovizionării.
Comisia a instituit Platforma energetică a UE pentru a agrega cererea de energie la nivel regional și pentru a facilita viitoarele achiziții comune de gaze și hidrogen ecologic, pentru a asigura cea mai bună utilizare a infrastructurii, astfel încât gazele să ajungă acolo unde este cea mai mare nevoie de ele, și pentru a stabili legături cu parteneri internaționali în materie de aprovizionare. Cinci grupuri regionale de state membre au fost deja inițiate în cadrul platformei și, în cadrul Comisiei, a fost creat un grup operativ special pentru a sprijini acest proces. UE reușește să se îndepărteze de importurile de gaze din Rusia datorită creșterii importurilor de GNL și a importurilor prin gazoducte de la alți furnizori. În prima jumătate a anului 2022, importurile de GNL din afara Rusiei au crescut cu 21 de miliarde de metri cubi în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut. Importurile prin conducte din afara Rusiei au crescut, de asemenea, cu 14 miliarde de metri cubi din Norvegia, Azerbaidjan, Regatul Unit și Africa de Nord.
Cu mult timp înainte de invadarea Ucrainei de către Rusia, UE a lucrat la construirea unui sistem energetic curat și interconectat, axat pe creșterea ponderii energiei din surse regenerabile produse pe plan intern, pe eliminarea treptată a combustibililor fosili importați și pe asigurarea conexiunilor și a solidarității între statele membre în cazul oricăror întreruperi ale aprovizionării.
Prin eliminarea treptată a dependenței de surse de combustibili fosili și prin reducerea consumului general de energie al UE ca urmare a creșterii eficienței energetice, Pactul verde european și pachetul „Pregătiți pentru 55” consolidează securitatea aprovizionării pentru UE. Plecând de la aceste propuneri, REPowerUE urmărește să accelereze dezvoltarea energiei din surse regenerabile în întreaga UE și demararea investițiilor în materie de eficiență energetică. În prezent, peste 20 % din energia UE provine din surse regenerabile, iar Comisia a propus ca acest procent să fie de peste două ori mai mare, ajungând la cel puțin 45 % până în 2030. Potrivit estimărilor, capacitatea în materie de energie din surse regenerabile a crescut cu 20 GW de la începutul anului, ceea ce reprezintă mai mult de 4 miliarde de metri cubi de gaze naturale.
Prin investițiile noastre în terminale GNL și în interconexiuni de gaze naturale, fiecare stat membru poate primi acum gaze din cel puțin două surse, iar fluxurile inversate între vecini sunt posibile. În temeiul Regulamentului privind securitatea aprovizionării cu gaze naturale, statele membre trebuie să dispună de planuri naționale de acțiune preventivă și de planuri de urgență, precum și de un mecanism de solidaritate care să garanteze aprovizionarea „consumatorilor protejați” din țările învecinate într-o situație de urgență gravă.
Pentru informații suplimentare
Memo – Întrebări și răspunsuri
Cadru privind ajutoarele de stat pentru situații de criză
Fișă informativă: Să economisim gazele pentru siguranță la iarnă
Fișă informativă: Un plan european de reducere a cererii de gaze
Fișă informativă: Sprijinirea orașelor în economisirea de energie