EUROPE DIRECT Cluj, cu sprijinul Comsiei Europene, a Centrului de Voluntariat Cluj-Napoca, al ISJ Cluj, al Colegiul Național ”George Barițiu” și al Asociației Plaiuri Noi organizează un workshop pentru a elabora conceptul unui ghid al alegerilor europene 2024 pentru liceeni, cu o formă inovativă, educativă și amuzantă.
Sunt invitați să participe și să își aducă contribuția profesori de liceu din Cluj-Napoca, în cadrul unui grup de lucru la care mai participă și reprezentanți ai rețelelor UE din Transilvania.
Obiectivul final al grupului de lucru este creșterea gradului de informare și participare a elevilor ”first time voters” și a profesorilor de liceu la alegerile europene 2024 și la comunitatea together.eu. Pentru a atinge acest obiectiv, grupul va elabora conceptul unui joc-ghid al alegerilor europene pentru liceeni, intitulat ”Călător prin ținutul instituțiilor UE”.
Inspirat din clasicul joc ”Piticot”, dar cu un format mare și tipărit pe un material rezistent, care să permită utilizarea pe jos în sala de clasă sau în curtea școlii, jocul ”Călător prin ținutul instituțiilor UE” va purta jucătorii pe un traseu plin de provocări; câștigă jucătorul care ajunge primul la ”Cabina de vot”, unde poate să își facă un selfie și să îl posteze pe social media, cu tagul oficial al Alegerilor europene 2024, #folosestetivotul .
EUROPE DIRECT Cluj va oferi gratuit câteva exemplare ale jocului ”Călător prin ținutul instituțiilor UE” școlilor care s-au implicat, prin profesorii lor, în grupul de lucru, iar versiunea sa online ce va fi disponibilă tuturor, pe acest website, la secțiunea Resurse gratuite.