Roz Marin Trandafir (30 de ani) s-a născut în Șimleul Silvaniei, județul Sălaj, într-o familie tradițională de romi. Șansa a fost că în ciclul primar tatăl său, care avea examenul de Bacalaureat – un lucru mai rar pentru generația lui – a decis să-l scoată din comunitate și să-l dea la școală la oraș. Mama încă mai poartă haine tradiționale, iar fratele și-a ales soția romă, dar el, Marin Trandafir, s-a căsătorit cu o româncă, a absolvit Seminarul Teologic și este preot ortodox la o parohie din Turda. Și chiar dacă pare că s-a desprins de etnie, face mai multe, din poziția în care a ajuns, decât dacă ar fi ales să rămână în comunitate.
Marian Trandafir a făcut școala primară și gimnazială în Șimleul Silvaniei și Seminarul Teologic la Zalău. În strană se duce frecvent încă din clasa a cincea. „Tata mi-a insuflat dragostea pentru preoție. Și mi-a plăcut de mic să merg la slujbe. În gimnaziu, mă trezeam la ora 6 și mergeam în strană până la 8 fără 10, când porneam spre școală. Era la 5 minute, așa că nu întârziam niciodată”, povestește el. Înainte de a merge la Zalău la Seminar a făcut un curs de cântăreț bisericesc, așa că avea deja mult mai multă experiență decât colegii lui.
După Seminar a făcut Facultatea de Teologie la Cluj și nu s-a mirat foarte tare când, după trei ani pe care i-a petrecut în Belgia și Franța făcând comerț cu mașini, a fost sunat de fostul lui decan, care l-a întrebat dacă nu vrea să fie preot în comunitatea de romi de la Turda. „Știam că biserica din parohia unde voia să mă trimită a fost biserica de suflet a Mitropolitului, care a fost preot acolo între 1979-1986. Așa că m-a onorat foarte tare propunerea. Mitropolitul a avut o grijă deosebită față de romi”, spune părintele Marin Trandafir.
S-a mutat la Turda în 2019, cu întreaga familie – soția și cele două fetițe ale lor – și de atunci să străduie nu doar să-i aducă pe romi la biserică, ci și să-l ducă pe Dumnezeu între ei. „Romii, în societatea actuală, sunt priviți ca un ghimpe. Și cred că asta am vrut să demonstrez, prin exemplul meu: că putem să fim și altfel. I-am ajutat cu alimente, dar de fiecare dată i-am chemat la biserică și le-am vorbit despre importanța educației. „Totul pornește de la educație. Dacă sunt crescuți cu frica lui Dumnezeu, copiii nu mai apelează la furtișaguri și înșelăciuni. Dacă au parte de educație acasă și se țin aproape de biserică, au o șansă”.
Înțelege foarte bine neajunsurile și traumele pe care trebuie să le depășească orice rom. Din propria experiență. Își amintește și acum ziua aceea în care un polițist venit în vizită la Seminarul din Zalău a început să vorbească urât despre țigani. „M-a deranjat foarte tare. Am plâns și am ieșit afară. Acel polițist a avut pe urmă o discuție cu mine – nu s-a gândit că în acel mediu putea să fie un rom. Eram în clasa a 9-a și nu știam cu ce o să mă lupt”, povestește el. Acum știe, dar la fel de bine știe că sunt mai mulți care au reușit: „În biserica ortodoxă română suntem mai mulți romi hirotoniți ca preoți. Atât în comunități de romi cât și în comunități mixte. Unii și-au renegat apartenența. Dar eu tot timpul mi-am recunoscut identitatea. Poate am avut de pierdut, poate am avut de câștigat – dar am vrut să fiu eu”.
Ca preot, este invitat să țină slujbe și la alte biserici din țară. Și peste tot pe unde ajunge reușește să aducă un pic de alinare și de speranță. „Dacă vorbești simplu și de la inimă, lucrurile se transmit”, explică el.
Îl preocupă problematica romilor (lucrarea de master și-a făcut-o pe subiectul „Parohia Misionară Turda Fabrici”, iar lucrarea de doctorat tratează subiectul „Pastorația specifică romilor), însă nu doar teoretic, ci și practic. „După Revoluție, romii au primit multă libertate și și-au putut exprima și credința. S-au făcut multe proiecte, inclusiv eu am fost inclus într-un asemenea proiect la Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, care mi-ai prilejuit o vizită la Bruxelles, în clasa a 10-a, dar și participarea la dezbateri și evenimente dedicate romilor. Și eu, când am intrat în comunitatea de aici, i-am ajutat cu cele necesare traiului de zi cu zi. Dar de fiecare dată când le dau ceva, le fac și educație. Pe mine m-a ajutat că am ieșit din comunitate, în copilărie. Pentru că am reușit să-mi depășesc condiția. Și restul trebuie ajutați să reușească la fel”, spune el. Însă pentru asta trebuie ca societatea „să-i primească cu iubire, să nu-i alunge”. Dacă ar fi după el, ar desființa segregarea din școală. Predă la Școala Profesională Poiana, unde 99% din cei peste 500 de elevi sunt de etnie romă. Dar promovabilitatea la examenul de Capacitate este extrem de scăzută și majoritatea celor care aleg să-și continue educația, după gimnaziu, nu au altă șansă decât profesionala. Dacă ar avea alte exemple în jur, crede părintele, lucrurile s-ar schimba. Are și o variantă de la care ar putea porni mai multe soluții: „Ar trebui în fiecare comunitate să existe un om care să stea împreună cu ei și care să-i ajute în relația cu statul, să-i ajute să acceseze oportunități, să creeze oportunități în funcție de nevoile pe care le sesizează în respectiva comunitate”. La Turda Fabrici el este, neoficial, acea persoană, așa că poate stabili foarte concret „fișa postului”. Doar să se mai găsească alții ca el.