Viața lui Alex Fechete, zis și Pepe, ar bate orice film. Și nu a împlinit decât 37 de ani – deci are timp și pentru alte serii :).
Când l-a născut, mama lui avea 16 ani. Dar, pe partea tatălui, care „a avut grijă să mai facă niște copii pe lângă”, mai are patru frați. Acesta este și motivul pentru care părinții lui s-au despărțit. Numai că, fiind atât de tânără, mama lui nu a putut avea grijă de el, așa că Alex a ajuns la bunici: „Numai că și ei s-au separat, iar eu am rămas cu bunicu, într-o garsonieră din Mănăștur din care am fost dați afară, pentru că bunicul a fost escrocat de un țepar imobiliar care a prostit oamenii în perioada Caritasului”. Toate acestea l-au făcut să se țină cu greu de școală. A terminat cu chiu cu vai clasa a opta, iar în anul 2000 a decis să facă liceul la „a doua șansă”, adică la seral. Însă nu s-a sfătuit cu nimeni și a ales Liceul Energetic, care avea profil real. „Se dădea Bacul din mate, chimie și așa mai departe, iar mie, cum eram mult în spate cu materia, mi-a fost greu să recuperez. Dar m-am dus ca prostul până-n a 13-a, când mi-am dat seama că trebuie să schimb profilul, dacă vreau să-mi iau Bacul”. Așa că s-a transferat la un liceu cu profil uman, dar, pentru că nu puteau fi echivalate competențele, a fost nevoit să reia școala din clasa a 11-a. „Așa se face că au trecut 12 ani până am terminat liceul, în 2012. S-au mai întâmplat multe, între timp: a murit bunicul; am fost evacuați a doua oară, de pe Coastei; a venit criza economică. Am fost nevoit să-mi iau două joburi, ca să pot supraviețui. Și n-am mai avut timp să merg la cursuri. Însă mi-am spus că, fie ce-o fi, nu renunț. Fă orice numai să mergi înainte, mi-am spus!”.
Deși, dacă stă bine să se gândească, mai dificil decât toate aceste piedici a fost să șteargă sentimentul de profundă discriminare pe care l-a simțit în școala primară și gimnaziu. „De pe clasa întâi până în clasa a opta am stat în ultima bancă, numai pentru că am recunoscut că sunt de etnie. A fost cea mai mare prostie din viața mea. Mi-au rămas în minte învățătoarea, directorul și cadrele didactice, care mi-au făcut viața un calvar. M-au făcut să urăsc școala, efectiv. Colegii mai puțin, pentru că atunci eram cam la același nivel – mai toți săraci. Dar profesorii au fost sub orice critică – erai bătut, tras de perciuni, lovit, și se dădeau note din burtă… Chiar dacă eram la același nivel cu unul de nota 8, eu primeam 4 sau 5”.
În ciuda acestei experiențe, Alex a revenit la școală, pentru că și-a dat seama că nu poate să avanseze fără. „Momentul de cotitură a fost când am început să lucrez și mi-am dat seama că deși sunt bun la niște chestii, nu pot să avansez în lipsa studiilor. Și asta m-a ambiționat”. Și nu a renunțat, chiar dacă a avut nevoie de 12 ani să termine liceul – „Învăț pentru Bac și sper să intru la Facultate. Vreau să mă merg la Teologie, că au și catedră de Asistență Socială și pot să le împac pe amândouă”. Când spune asta se referă la munca lui comunitară. După evacuarea de pe Coastei, Alex a început să se implice în inițiative pentru comunitățile de romi din Cluj. A lucrat timp de patru ani ca facilitator comunitar în proiectul Pata 1 și acum lucrează de doi ani ca facilitator comunitar în proiectul Pata 2. L-a convins soluția pe care o oferă aceste proiecte – mutarea oamenilor în oraș, în mai multe locuri, în blocuri și cartiere diferite, pentru că, „în acest fel, pot urma exemple diferite, pot învăța de la ceilalți oameni cum să se comporte și cum să facă aibă un trai mai bun”. Lucrul ăsta încearcă să-l transmită și prin emisiunea „Pepe Întreabă” pe care o are la Radio Pata – un radio pe internet dedicat comunității de la Pata Rât. „Prezentăm oameni din rândul comunității care au plecat cu zero șanse în viață, dar au reușit să-și facă un trai mai bun. Și sperăm că poveștile lor îi vor influența și pe ceilalți să creadă că este posibil”.
Deși problema romilor din cele patru comunități de lângă Cluj este departe de a fi rezolvată, din cauza intereselor electorale – autoritățile nu vor să provoace revolta majoritarilor, oferind condițiile potrivite de integrare minorității rome – Alex este încrezător în generația tânără, „cu gândire progresistă”. Înainte de toate, însă, trebuie reparată o nedreptate – „Ar fi important, să fie recunoscută istoria romilor – să fie minim o pagină în cartea de istorie – băi tată, am făcut asta și asta cu ei. Că dacă îți asumi, există șanse să remediezi situația. Sunt lucruri care s-au întâmplat recent, la o generație distanță. Bunica mea din partea lui tata fost trimisă în Transnistria când avea 9 ani… Asta cred că ar trebui făcut – statul român să își asume că a greșit față de romi și să mergem împreună mai departe”.