• Virgil Fulicea, Nr 1, Cluj-Napoca, ap. 1
  • 0264 431 411
Imagine Articol Website 30
  • iunie 16, 2022

Marius Lakatoș

MARIUS LAKATOS

Marius Lakatos este consilier pe probleme de romi la Consiliul Județean Cluj. Ocupă această poziție de două decenii, dar preocuparea lui pentru minoritatea din care face parte este mult mai veche. Devenirea lui profesională s-a învârtit în jurul acestui subiect: lucrarea de licență fost despre „Abandonul școlar în comunitățile de romi”; dizertația despre „Managementul proiectelor în comunitățile de romi. Poiecte de succes”, iar lucrarea de doctorat despre „Legi scrise și nescrise în comunitățile de romi. Istorie orală”.

Marius s-a născut în Cluj-Napoca, într-o familie de romi de nivel mediu, poate un pic sub linie. A avut o copilărie frumoasă: au fost trei frați cu vârste apropiate, plus încă o soră care a venit la distanță de 14 ani, așa că a avut cu cine să se joace. A copilărit împreună cu majoritarii, doar până la 2 ani a stat într-o comunitate de romi tradițională – „cea mai veche din Cluj, Bayron se numea, în zona Iris”. Neamul din care provine este mare – din partea mamei sunt 7 frați, din partea tatălui doar trei, dar copii lor împreună ridică numărul verișorilor la 28. Părinții lui au avut acces la educație – tatăl a făcut profesionala, mama avea patru clase – dar, mai important decât asta este că și-au încurajat copiii să meargă la școală. „Tatăl meu a făcut o chestie – pe vremea mea erau monede de aluminiu de 5 lei. Și pentru fiecare 10 pe care-l luam la altă materie decât educație fizică, purtare sau lucru manual, ne punea câte 5 lei într-o sticlă de lapte. Deci tatăl este cel care a pus bazele învățăturii – el ne asculta la anumite materii – el m-a învățat ceasul”, povestește Marius.

A fost un elev responsabil, silitor. Nu a fost premiant, dar tot timpul s-a menținut la mijlocul clasei – „Luam 8, dar chiar știam de 8”. După gimnaziu dat treapta I la cel mai bun liceu din Mănăștur, Liceul nr. 8, unde concurența era de 18-19 pe un loc la profilul electromecanică. A intrat la nivelul imediat următor, mecanică, iar de pe clasa a 11-a s-a mutat la un alt liceu, mai puțin cotat, dar pe același profil ca să fie din nou în clasă cu fratele lui mai mare, cu care a făcut și școala primară și gimnaziu. Aici a trăit un moment discriminatoriu care l-a marcat până în ziua de azi. „Diriginta noastră era de matematică și ea ne-a aranjat în clasă în felul următor – rândul 1 profesioniștii la matematică, adică de-ai ei; rândul din mijloc – cei medii și rândul din capăt, de la geam – bolovanii, cum s-ar spune. Fără să aștepte măcar să vadă ce și cât știu. După primul extemporal m-a mutat pe rândul celălalt, dar experiența mi-a rămas în memorie”.

De la liceu încolo, viața lui a luat o turnură neașteptată – la 17 ani s-a văzut nevoit să se angajaze ca lăcătuș montator la intreprinderea la care lucra și tatăl lui, Armătura, pentru a-și întreține familia. „Colegii apreciau faptul că în timp ce lucram la mașinării de presă destul de complicate aveam cartea pe genunchi, pentru că învățam pentru Bac. Dar tot ei au început să vorbească urât despre mine când eu mi-am luat examenul și fiica unei colege majoritară, care stătea mult mai bine de-acasă, l-a picat. Au spus că sigur am fost avantajat, că le-a fost milă de mine… Pe mine atitutdinea asta m-a ambiționat: Da? Lasă că vă arăt eu că pot mai mult! Atunci, în 1991, m-am hotărât să merg la facultate”.

A făcut doi ani la Management de Comerț și Turism la Universitatea particulară Dimitrie Cantemir, însă a renunțat după anul doi – simțea că tot ceea ce lucra mergea la facultate și nu întotdeauna pe drept – „eram picați doar ca să plătim restanțe”. A urmat facultatea care l-a dezvoltat din perspectiva relației cu comunitatea: Facultatea de Asistență Socială, unde a început munca în comunitățile de romi și implicarea lui nu numai la nivel național, ci și internațional. „Erau 14 locuri  (așa le spunea atunci) pentru țigani, cu notă minimă de intrare, 7. Am dat examen și doar patru am luat peste 7, dar până la urmă ne-a acceptat pe toți. Din 52 de studenți, 14 am fost romi, în acel an. Ne-am sprijinit între noi. La facultate nu am simțit discriminarea. A simțit altceva: implicarea colegilor majoritari în activitățile noastre. Am făcut o organizație studențească, prima din țară. Romano Suno – Vis Țigănesc și am organizat o mulțime de activități. În fiecare an aveam la final Balul Studenților Romi – cu lăutari invitați – și veneau foarte mulți oameni, inclusiv majoritari. Ne întâlneam în fiecare săptămână, o dată minim. Discutam despre oportunități, despre proiecte, despre inițiative – predam limba romani. Am înființat și primul ansamblu de dansuri și lăutari format exclusiv din studenți”, rememorează Marius.

Prin inițiativa lor au fost remarcați de un profesor universitar, Florin Moisă, care i-a inclus într-un proiect finanțat de Fundația Soros. „Ne-a cuprins într-un program de formare de trei ani de zile în cel puțin 20 de domenii sectoriale. Cu traineri abilitați. Acolo am pus bazele cunoștințelor pe care le dețin în managementul proiectelor, comunicare, managementul conflictelor, debate, cursuri de calculatoare, limba engleză și așa mai departe”.

Însă și pe timpul facultății, Marius lucra în vacanțe – pe șantiere, la camine studențești la zugrăvit, la cărat mobilă, la cărat saci de făină, al săpat, la dărâmat, la orice. Prima dată a văzut marea după ce s-a căsătorit. Dar poate că toate eforturile lui au meritat – nu a trecut un an de la absolvire și a fost angajat în postul pe care-l ocupă și astăzi la Consiliul Județean. Nu a fost ușor – timp de doi ani doar și-a făcut „temele”, adică s-a străduit să cunoască cât mai bine comunitățile de romi din județ și să le cartografieze nevoile. Proiectele au început deabia după, iar primul a fost un cabinet medical la Pata Rât, în mijlocul comunității de lângă groapa de gunoi a orașului. Iar dacă în primii 3-4 ani a inițiat multe programe sociale, și-a dat seama imediat că schimbarea vine doar cu ajutorul unor proiecte pe termen lung, care adresează cauzele unei fapt, în loc să schimbe faptul. „Am inițiat în mai multe comunități programe de împuternicire a romilor, grupuri de inițiativă, în așa fel încât romii să aibă capacitatea să se ajute singure. Am reușit să fac asta în Sânpaul, Pata Rât, Cojocna, Poieni, Gherla. Iar rezultatele nu au întârziat să apară: la Poieni, o persoană din grupul de inițiativă a devemit consilier local și mediator școlar; la Gherla, Primpăria a angajat un expert pe probleme de romi; la Cojocna – s-au facilitat deja proiecte împreună cu o organizație neguvernamentală de majoritare care exista acolo”. A mai scris, în 2006, un proiect pe educație cu Inspectoratul Școlar și așa a pornit instruirea primei generații de mediatori școlari din județul Cluj. Acum sunt 24 de asemenea mediatori la nivel județean.

Iar planurile lui de viitor sunt și mai ambițioase. Până unde vrea să meargă? Până unde este nevoie. În facultate a vrut să scrie un poem despre suferințele romilor. Când într-un final s-a oprit din scris a realizat că sunt 26 de strofe. I-a spus Suferință, iar poemul a ajuns să fie jucat ca piesă de teatru, a fost publicat în 10 reviste de specialitate și este materie obligatorie în cartea de limba romani de clasa a 9-a. Și poate că prin tot ceea ce face de-atunci încoace încearcă să schimbe situația din fiecare strofă a poeziei.