Ioana Modi (37 de ani) s-a născut în Cluj-Napoca, dar a copilărit la bunici, în Aghireșu, un sat aflat la 40 de km distanță, la granița cu județul Sălaj. Acolo a făcut și școala, până în clasa a 7-a. După gimnaziu, a absolvit, la Cluj, Liceul Economic și Facultatea de Relații Publice (are și un masterat la această specializare), iar acum lucrează ca project officer la Fundația Heks Eper România și scrie proiecte pentru grupuri dezavantajate. Însă proiectul său de suflet se scrie prin ceea ce face zi de zi pentru etnia de care aparține. Iar obiectivul acestui proiect este de a-i face pe oameni să nu mai folosească cuvântul „toți” atunci când vorbesc despre romi. „Nu te judec pentru faptul că tu crezi ce crezi, pentru că asta depinde de experiența pe care ai trăit-o. Nu-ți cer să îți schimbi totalmente părerea despre etnia romă și despre etnicii romi, ci îți cer ca data viitoare când mai vrei să spui ceva să nu mai folosești cuvântul toți. Nu mai generaliza! Spune majoritatea, spune câțiva, spune cei pe care i-am cunoscut eu… Pentru că niciodată nu știi care este experiența persoanei cu care discuți. Și poate o faci să se simtă prost”, motivează ea.
Ioana a avut norocul de a se naște într-o familie în care pasul pentru „depășirea condiției” a fost făcut cu o generație mai devreme: „Mama este absolventă de 10 clase și lucrează și acum ca vânzătoare. Tata, pe care l-am pierdut când aveam 9 ani, era un mare iubitor de carte și deși nu a avut sprijinul părinților, care nu aveau cultura de a-l susține, a mers până la capăt, luptând singur împotriva prejudecăților din comunitate”. S-a făcut inginer și a lucrat în domeniu minier, dar și ca profesor de matematică la Aghireșu. Poate de-asta Ioana nu s-a simțit niciodată discriminată în copilăria petrecută la bunici: „știau oamenii de acolo că sunt fiica lui Parna și că inginerul și profesorul Parna e de etnie romă. Pentru că el era foarte mândru de etnia lui și niciodată nu a ascuns-o, dimpotrivă a fost foarte apropiat de oamenii simpli din comunitate și totdeauna stătea la un pahar de vorbă cu ei, oriunde, dar nu au îndrăznit niciodată să mă discrimineze”. Bunicii ei, în schimb, au trăit o altă experiență, iar Ioanei i-a fost greu să lasă în urmă cuvintele pe care i le-a spus, pe când era copil, bunica din partea mamei – o persoană foarte frumoasă, blondă, cu ochi albaștri, cu pielea albă, ca o păpușă: „Ioana, eu știu că tu ești ești frumoasă și deșteaptă, dar trebuie să fii conștientă că noi nu suntem acceptați până în capăt. Tu trebuie să lucrezi mai mult, trebuie să faci mai mult, trebuie să fii modestă și să îți asumi că, și dacă ești mai bun decât ceilalți, poate nu vei primi la fel de mult”. A avut revelația greutății pe care au imprimat-o în mintea ei aceste cuvinte în timpul unei ședințe de psihoterapie: „sfaturile ei mi-au creat foarte multe frustrări, și stimă de sine mai joasă decât ar fi fost cazul. Bine, cred că asta cu stima de sine este destul de des întâlnită în rândul persoanelor de etnie romă. Că așa suntem cumva crescuți de acasă. Dar eu mi-am spus că sunt ultima persoană care dă mai departe moștenirea asta”. Iar când spune asta, Ioana se referă la copilul său de trei ani, pe care încearcă să-l crească în ideea că suntem toți egali, că diversitatea este o chestie pozitivă și faptul că suntem diferiți nu trebuie, indiferent care ar fi diferența, să reprezinte un minus, ci, dimpotrivă – un plus și că fiecare ființă este un dar de la Dumnezeu.
Poate paratoxal, dar Ioana își găsește energia de a se lupta cu prejudecățile chiar în apartenența la etnia romă. Pentru că s-a comparat cu soțul ei, care este de etnie maghiară și se simte diferit în România, dar și în Ungaria. „Când am făcut stagiu cu romi de pretutindeni, din toate țările, la Comisia Europeană, stăteam cu toții la masă, ei vorbeau romani, fiecare cu dialectul lui, eu vorbeam engleză, dar nu m-am simțit o secundă exclusă. N-am simțit nicio secundă că nu aș fi romă ca și ei. La fel când am mers în comunități de romi, cu proiectele noastre sau cu străini, ca și interpret, niciodată nu m-am simțit că n-aș fi de-a lor”.
Este însă conștientă că nu este ușor să-ți asumi aceast identitate, de rom. Pentru că suntem obișnuiți să punem etichete pornind, uneori, chiar de la înfățișare și nu avem răbdare să dăm celorlalți șansa de a demonstra că sunt persoane unice fără nicio legătur cu ceea ce s-a întâmplat în istorie sau în trecutul apropiat.
Cum crede că pot fi reparate lucrurile? „Oamenii au nevoie de exemple. Am lucrat foarte mult cu copii și cu tineri care termină școala și pe care părinții nu îi lasă să își continue studiile, pentru că au nevoie de încă o mână de lucru și care ar vrea să facă ceva mai mult și nu fac pentru că își spun că cei de-ai mei numai până aici au mers… Nu vorbesc neapărat despre studii superioare. Ci și despre învățarea unei meserii. Orice care înseamnă un pas în plus față de ce li se spune că pot face. Să se simtă liberi să facă ce le place. Să fie cnștienți că pot fii ce vor să fie. Că nu trebuie să se oprească undeva, dacă sunt romi”. În cazul său, drumul deschis de tată a fost suficient să o inspire nu doar pe ea, ci pe toți ceilalți verișori, care majoritatea au studii universitare, ba chiar, unii dintre ei, post universitare.
Și-a dat seama că ea însăși poate să fie un astfel de exemplu în facultate, când s-a agajat pentru prima dată, la Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi – „am mers să fac practică și am rămas să lucrez”. „CRCR-ul a fost pentru mine un deschizător de minți, în sensul că a fost pentru prima dată în viața mea când luam contact cu persoane de etnie romă, cu tineri ca și mine, care se confruntau cu exact aceleași temeri și nesiguranțe. Pe urmă am avut ocazia să cunosc alți romi de peste tot, și am început să zic cu mai mult curaj că sunt rom și să mă simt mândră de asta”. Cum răspunde la întrebarea „Ce înseamnă să fii rom?”. „Nu m-am gândit până acum la asta… Când spun rom, spun bucuria și spun bucuria prezentului aici, acum, aici e viața și aici trebuie să fiu și aici trebuie să fiu cu totul. Când spun rom spun boem, spirit liber. Cred că ăsta e motivul pentru care nu am încetat să fiu romă, cu toate că n-am avut întotdeauna ocazia să fiu înconjurată de ai mei: spiritul liber”.