Alexandru Lăcătuș (43 de ani), a avut o alegere grea de făcut, pe când era de doar 12 ani: a renunțat la familie pentru a putea face școală. Însă fără acest sacrificiu, nu ar fi ajuns omul care este acum: un profesor respectat, care luptă pentru etnia lui și care își crește copilul conștient de responsabilitatea pe care o are în devenirea lui.

Alexandru a fost lăsat de părinți la Leagănul de Copii din Gherla pe când avea doi ani. A stat acolo până la șase ani, când, în baza unui desen, a fost repartizat la Școala Ajutătoare Huedin. „Pe vremea lui Ceaușescu selecția se făcea pe baza desenului copacului. Eu cred că am desenat un copac cu crengile tot invers, de m-au trimis la școală specială”, povestește el cu amărăciune. A stat la Huedin opt ani, dar chiar și într-un context aparent ostil a găsit puterea de a-și croi propriile oportunități: „Am fost șef de promoție și șef de unitate. Am fost unul dintre cei mai buni dintre cei 300 de elevi ai școlii. Până în 93 am beneficiat de trei tabere, dintre care două în Germania, în care am văzut că există și altceva”.

După gimnaziu, a ajuns la școala profesională Zalău, care i s-a părut un chin: trezit la șase dimineața, la grămadă cu elevii mai mari, mers în grup la cantină, mâncat în serii, întors în grup la școală. A ales specializarea faianțar-mozaicar, dar în secret visa să devină învățător. „Eu deja gândeam la 10-12 ani. Mergeam și îmi ajutam profesorii în grădină. De mic am știut să-mi gestionez programul și să câștig un ban – fapt pentru care sunt și omul de azi”. Un exemplu de adaptare: în timpul școlii de la Zalău, elevii primeau de patru ori pe an îmbrăcăminte. Dar hainele erau mai mult verzi, în stil milităresc. Iar Alexandru aduna hainele de la toți colegii, le ducea la piață unde le vindea și cumpăra alte haine, moderne.

În 1996, când a absolvit profesionala, s-a trezit cu geanta în mână în fața porții, fără nicio direcție. „Dacă nu aș fi cunoscut un ONG din Luncani despre care acum – îmi pare rău – nu pot să spun lucruri foarte bune, nu aș fi avut unde să merg. Am locuit acolo până în 2003 și acelei fundații îi datorez o parte din viața mea. Le-am spus, însă, că rămân acolo doar dacă mă ajută să-mi continui studiile, să merg la seral. Cel mai apropiat liceu a fost acesta de aici, din Câmpia Turzii. Ca să le demonstrez că vreau, am făcut 3 luni naveta pe jos. Din Luncani. 11 km. Dar așa și-au dat seama cât de mult vreau și mi-au făcut un abonament la transport”.

La finele seralului l-a cunoscut pe directorul Centrului Cultural Francez din Cluj ,la o activitate de voluntariat, și acesta i-a propus să facă un schimb de experiență pedagogică în Franța, de o lună. A plecat, deși asta a însemnat să nu-și dea Bacalaureatul decât în toamnă.

În 2022 s-a înscris la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială însă, ne-având bani a fost nevoit să abandoneze studiile după primul an și să se angajeze la combinatul din Câmpia Turzii. Însă nu a renunțat la visul lui, așa că, după ce a intrat România în Uniunea Europeană și au fost lansate în școli programele educaționale centrate pe romi, a mers la inspectorul de specialitate și i-a spus: „Știu comunitățile, știu școala, îmi doresc să intru în învățământ, ca mediator școlar. Și așa mi-am început cariera în învățământ”, spune el. A urmat cursul de mediator școlar, între 2005 și 2008 a făcut Facultatea de Pedagogie, iar acum este la a doua facultate, de Asistență Socială. 

În tot acest timp a lansat la școala sa programul A doua șansă, care acum a ajuns la generația cu numărul 17. „Asta înseamnă o muncă foarte grea, pentru că eu trebuie să-mi pregătesc clasa cu un an înainte, să pot să dovedesc școlii că avem candidați. Pe perioada pandemiei am avut promovabilitate 100%”. Pe plan personal s-a căsătorit și a făcut un copil – o fată pe care o crește singur de 10 ani, după ce a divorțat. „Este elevă a acestui liceu și este model. A terminat anul școlar cu 9,58. Pentru mine, mai mare mândrie nu există, având în vedere că eu am plecat de unde am plecat”, spune el, și cuvintele i se opresc în piept, sufocate de un val de lacrimi.

Își amintește și acum, la fel de viu, episodul care a făcut diferența, în viața lui. În clasa a VI-a sora mai mare l-a căutat la Centru și l-a întrebat dacă nu vrea să meargă să stea cu ei. „Mi-am dorit să fiu cu familia, așa că mi-am făcut bagajul și am pornit spre gară. am ajuns în gară, dar până acolo am tot procesat… Știam că pe sora cealaltă a scos-o de la școală și nu mi se părea că lucrul ăsta ar fi bun pentru mine. Când am ajuns în gară i-am spus surorii mele că vreau să merg la toaletă, ea a zis că merge să ia bilete. Și am fugit înapoi. Am făcut cel mai bun pas. Pentru că în ziua de astăzi nu aș fi fost omul care am ajuns. A fost o decizie grea – voiam să fiu în familie, dar mă gândeam la sora mea, că și-a pierdut școala. Până la urmă faptul că m-au lăsat la Centru – a fost cel mai mare bine pe care rudele mele îl puteau face pentru mine, pentru că am ajuns să fac ceea ce mi-am dorit. De-asta le spun și etnicilor romi că degeaba ai o mamă și un tată dacă nu te direcționează pe un drum bun, în care să ai un rezultat atât pentru tine, cât și pentru copiii tăi”. 

În ceea ce-l privește, și-a făcut un stil de viață din a-și ajuta etnia – împreună cu alți doi tineri crescuți în centre de plasament, cadre didactice, ca și el, a înființat Asociația de Voluntariat pentru Prietenie și Egalitate, prin care ajută în special comunitățile de romi de la Pata Rât. „Am făcut și politică, tot pentru a ajuta etnia romă, am colaborat cu diverse ONG-uri, colaborez cu o organizație din Craiova care are programe Erasmus pentru tineri – am dus 18 echipe de tineri de aici din școală, în străinătate. Am avut o activitate cu cel puțin 600 de copii – Copiii au talent, în Câmpia Turzii. Am o colaborare foarte bună cu Fundația Rațiu din Cluj, Indrei Rațiu mi-a propus să scriu o carte – m-am și gândit la titlu În pași de mediator școlar prin comunitățile de romi. Dar nu am bani să o scot”.

Personal, îl ajută faptul că face voluntariat din 1997. „Am fost voluntar și la Fundația Română pentru Copii, Comunitate și Familie – am fost profesor de engleză și mentor în programele lor. Ajut în continu are comunitățile de romi. Faptul că sunt de etnie romă și că lucrez în învățământ este un pas înainte pentru etnia romă din Câmpia Turzii, pentru că reprezint un model pentru copii care înainte nu știau că au voie să își dorească asta. Am și al doilea job – sunt casier la magazinul Profi, și acolo mă întâlnesc cu tot orașul. Toți mă cunosc și văd că nu este o rușine să muncești”.

Povestită de el, viața lui nu pare atât de grea. Dar Alexandru mărturisește că a auzit și cuvintele „cioară” și „țigan”, chiar de la colegii lui din învățământ, care la început nu au fost pregătiți să lucreze alături de romi. Dar acum lucrurile s-au schimbat, iar asta îi dă putere să lupte mai departe.