• Virgil Fulicea, Nr 1, Cluj-Napoca, ap. 1
  • 0264 431 411
Imagine Articol Website 30
  • iunie 3, 2022

Eugen Sebeși

Eugen Sebesi

„Au început oamenii să-și deschidă ochii și să înțeleagă că prin școală se pot realiza multe în viață. Și ar trebui ca și statul să dea fonduri și să facă proiecte pentru emancipare și integrare”.

Lui Eugen Sebeși (59 de ani), oamenii îi spun Bondi, așa cum l-au alintat părinții lui când era mic. Este pastor la o biserică penticostală din cartierul clujean Iris și e mândru că din 100 de enoriași, 70-80 vin constant la slujbă. El s-a convertit în 1990 și a început să predice din 1992: „Am simțit cum Dumnezeu a aprins un foc în inima mea. Și m-am dus la oameni și le-am spus că, dacă pe mine m-a schimbat Dumnezeu, li se poate întâmpla și lor”. Acesta este motivul pentru care se bucură când vede biserica plină. 

Drumul până aici nu a fost nici simplu, nici ușor. Bondi s-a născut la Cluj, într-o familie cu cinci copii. Părinții lui erau din clasa muncitoare, dar absolvenți de școală obligatorie – patru clase, cât era atunci norma. S-a simțit deseori discriminat, mai ales la școală, unde ceilalți copii îi spuneau, cu dispreț, „țigan”. Dar, ajutat de părinți, a trecut peste: „Părinții mei m-au crescut și mi-au spus în primul rând să fiu om. Mai târziu am înțeles că ceea ce face un om frumos este caracterul lui. Și sufletul”. A absolvit Liceul de mecanică și a făcut sport – a fost fotbalist la CFR Cluj și boxer la Tehnofrig, iar în noul context a înțeles că oamenii care cresc împreună, învață împreună, trăiesc împreună, ajung să nu mai facă diferențe. Pe el atât de mult l-a luminat această perspectivă, încât nu a căzut în capcana care a divizat orașul, iar acum merge la meciurile „faine de fotbal” indiferent dacă sunt ale CFR-ului sau ale Universității. 

Și nu e singura revelație pe care a avut-o de-a lungul timpului. 

Înainte de Revoluție, tânăr fiind, se simțea „ca un leu”, nu-i era teamă de nimic. Dar atunci și-a dat seama că oricând poți fi victima împrejurărilor sau a unui accident. „Omul azi îi și mâine nu-i. Ne dăm cu greu seama de capacitățile pe care ni le dă Dumnezeu. Să știm să ne apreciem unii pe alții. Că flori nu se duc la un om când moare, când trăiește să i le duci”. 

Așa că atunci când a venit la el un bătrânel pe nume Moritz din Mera și l-a întrebat dacă nu ar vrea să meargă la biserică, era pregătit. „Tata era reformat, mama ortodoxă, iar eu mergeam din an în Paști la biserică. Asta nu însemna că eram credincios”. Acum, Bondi este mulțumit că a contribuit la înființarea a 20 de biserici în comunități de romi din județele Cluj și Săla -, la Mărtinești, Mănășturel, Dragu și Hida, între altele. Și nu pentru că asta s-ar pune în dreptul lui, ci pentru că, venind la biserică, oamenii încep să se simtă parte a unei comunități și să se inspire unii din reușitele celorlalți –  în care oamenii au grijă unii de alții; se inspiră unii din reușitele celorlalți – „Văzând bunăstarea altora își spun – eu nu pot să fac așa?!”. Iar Bondi nu scapă nicio ocazie să le vorbească despre educație, despre integrare și despre emancipare. „Au început oamenii să-și deschidă ochii și să înțeleagă că prin școală se pot realiza multe în viață. Și ar trebui ca și statul să încurajeze romii cu școala, să dea anumite fonduri și proiecte pentru emancipare și integrare”, spune el. 

Și chiar dacă familia pe care a întemeiat-o alături de Ecaterina este și mai numeroasă decât cea în care a crescut – are 10 copii (șase băieți și patru fete) și 19 nepoți – Bondi s-a străduit să-și inspire și copiii să-și croiască un drum bun în viață.