• Virgil Fulicea, Nr 1, Cluj-Napoca, ap. 1
  • 0264 431 411
Imagine Articol Website 30
  • aprilie 8, 2022

Ana Lăcătuș

Ana Lacatus website 1

Ana Lăcătuș locuiește în Sântă Maria, județul Sălaj, pe „strada țiganilor”. Nu știe să scrie: a fost cel mai mare dintre cei șase copii ai familiei, iar părinții – care umblau cu ciurda pentru a aduce un ban în casă – au făcut-o responsabilă de frații ei. „La școală am mers până pe clasa întâi și după aia nu m-am mai dus. M-a mai învățat tati să citesc, cât mergeam cu el la ciurdă – el are opt clase”, povestește ea. 

Soțul său are și el patru clase, însă nici el nici Ana nu au un loc de muncă permanent – el mai merge în străinătate, să lucreze în construcții. Ana a născut primul copil la 18 ani, iar pe următorul după un an și două luni. Acum are 37 de ani și șapte copii. Cel mai mic, o fetiță, are cinci ani și se lipește de ea ca timbrul de scrisoare. 

Singurul venit stabil care intră în casă este alocația copiilor. Se descurcă „cum îi ajută Dumnezeu”, dar un lucru e sigur: copiii sunt rațiunea de a exista a Anei. Job-ul ei. „Sunt foarte atașată de copii și nu aș merge nicăieri de lângă ei. Am fost în Anglia, dar m-am dus cu tot cu ei. Nu-mi place să stau fără ei. Și la școală când merg, de-abia aștept să se întoarcă acasă”. 

Le face de mâncare, îi spală, îi îmbracă, se asigură că nu le lipsește nimic esențial. Dar cel mai important lucru pe care îl face este că îi trimite la școală: „Dacă eu nu am știut școală, măcar ei să învețe și să ajungă cineva. Dacă or fi deștepți și or învăța”, spune Ana. Nu trebuie să se chinuie prea mult să-i convingă să meargă la școală, pentru că le place: „Că plouă, că ninge, nu-i pot ține acasă. Vor să meargă la școală”. Deja doi dintre copii – fetele – știu ce vor să facă mai departe: una se vede doctoriță, cealaltă „din aceea la unghii”. 

Cât despre Ana – nu crede că ar mai putea să termine școala și să-și schimbe destinul. A râs când a aflat că învățătoarea Marta a recomandat-o drept model pentru oamenii din comunitatea ei. Mai întâi s-a gândit că e vorba despre ceva boacănă pe care au făcut-o copiii. Și totuși, dacă o întrebi pe ea cum contribuie ceea ce face la schimbarea percepției despre romi, răspunde simplu: „Unii îi trimit pe copii la școală, alții nu. Poate aici e schimbarea. Că eu îi trimit”.