TRIMITE EMAIL LA cluj@voluntariat.ro
SUNA 0264 431 411

EVS Camp

100+ participanţi, 30+ ateliere, 2.5 zile de activităţi, 1 temă: Serviciul European de Voluntariat (SEV), 1 eveniment: EVS Camp

Lucrezi cu voluntari. Crezi că organizaţia ta ar putea să se dezvolte mai mult dacă s-ar implica în proiecte de voluntariat european. Vino să înveţi de la cei care au făcut asta deja!
Eşti curios. Cauţi. Vrei să descoperi. Vrei să te implici. Pe scurt, vrei să fii voluntar într-o altă ţară. Hai să întâlneşti tineri care au trecut printr-o astfel de experienţă!
Ai luat rucsacul în spate şi ai plecat, neştiind ce va fi. Şi a fost SEV. Vrem să îţi ştim povestea!
Ai avut zeci de întâlniri cu voluntarii internaţionali, ajutându-i să îşi deruleze activităţile şi să se descopere. Vrem să aflăm care au fost provocările, dar şi satisfacţiile acestei munci!
Ai analizat nevoile, ai decis că SEV este soluţia pentru organizaţia ta, ai căutat parteneri din alte ţări şi te-ai bucurat când proiectul tău a fost aprobat. Vrem să ne vorbeşti despre tot acest parcurs!
I-ai ascultat pe voluntari, i-ai ajutat să înveţe, le-ai fost alături. Vrem să te ascultăm!

Te regăseşti într-una din situaţiile de mai sus?
Sau poate într-una similară, legată de Serviciul European de Voluntariat?
Atunci hai să creăm împreună EVS Camp – un spaţiu pentru tineri şi organizaţii interesate de SEV sau cu experienţă în acest domeniu, mentori, coordonatori de proiecte şi de voluntari, foşti voluntari SEV.

Pe scurt: EVS Camp este un eveniment dedicat Serviciului European de Voluntariat, parte a programului european Erasmus+. Vrem să creăm un spaţiu de învăţare şi de comunicare atât pentru cei care cunosc şi au experienţă în proiectele de voluntariat european, cât şi pentru cei care vor să afle mai multe şi să înveţe din experienţele celorlalţi. EVS Camp este un eveniment care se adresează foştilor voluntari şi tinerilor interesaţi de voluntariatul european, dar şi organizaţiilor care au derulat sau sunt interesate de proiecte SEV.

EVS Camp este organizat în contextul SEV20 – celebrarea a 20 de ani de SEV la nivel european şi al proiectului EVSification derulat de Centrul de Voluntariat Cluj-Napoca prin programul Erasmus+.

Când – 13-15 mai 2016 (12 mai – zi de sosire, 15 mai, după prânz – zi de plecare)
Unde – Cluj-Napoca, Hotel Paradis
Organizatori – ANPCDEFP şi Centrul de Voluntariat Cluj-Napoca

La ce să te aştepţi – Ateliere interactive pe teme legate de SEV (propuse de participanţi, dar şi de organizatori), participare activă, informaţii noi, împărtăşire de experienţe, prezentarea rezultatelor obţinute în proiectul EVSification, toate acestea facilitate prin metoda Barcamp.
Barcamp este o neconferinţă născută din dorinţa oamenilor de a comunica şi de a învăţa într-un mediu deschis. Este un eveniment intens, cu discuţii şi interacţiune între participanţi.

Detalii logistice – Organizatorii vor acoperi costurile de:
– transport (clasa a II-a, în regim de decont),
– cazare (în camere duble la Hotel Paradis, Cluj-Napoca)
– masă (începând cu cina din data de 12 mai – pentru cei cazaţi şi terminând cu prânzul din data de 15 mai)

Pentru voluntarii străini aflaţi în prezent în cadrul stagiului în România nu se vor asigura costuri legate de participarea la eveniment; acestea pot fi asigurate din costurile proiectului.

Limba de lucru a evenimentului: limba română.

Vor fi organizate ateliere în paralel şi doar unele dintre acestea vor fi susţinute în limba engleză.

Înscrierea se face prin completarea formularului disponibil aici. ATENŢIE! Formularul se validează prin apăsarea butonului „Validaţi / Validate” de la final.
Termen limită de înscriere: 22 aprilie 2016

NEWSLETTER SIGN-UP

Praesent diam massa, interdum quis ex id.