TRIMITE EMAIL LA cluj@voluntariat.ro
SUNA 0264 431 411

Despre 14 luni de „CiVi – Coordonatori Instruiti, Voluntari Implicati”

Plecand de la realitatea ca in Romania exista 25 de centre de voluntariat care furnizeaza comunitatii servicii similare in sectorul de voluntariat, dar organizate in mod diferit, Centrul de Voluntariat Cluj-Napoca a initiat proiectul „CiVi – Coordonatori instruiti – Voluntari implicati”, pe scurt, CiVi.

Alaturi de Centrul de Voluntariat Cluj-Napoca, alte 7 organizatii din tara si-au manifestat dorinta de a contribui la eficientizarea, diversificarea si cresterea calitatii programelor oferite. Astfel, impreuna cu centrele de voluntariat din Bacau, Baia Mare, Bistrita, Brasov, Iasi, Craiova si cu Pro Vobis – Centrul National de Resurse pentru Voluntariat, am demarat proiectul CiVi.

CiVi s-a nascut dintr-o serie de idei pozitive si cu o doza substantiala de incredere ca fiecare centru de voluntariat este valoros in comunitatea sa – valoare ce merita aprofundata, extinsa. Potrivit concluziilor noastre, coordonatorul de voluntari reprezinta cheia unui program de voluntariat de succes: odata ce coordonatorii sunt bine pregatiti si tin pasul cu dinamismul mediului in care activeaza, voluntarii vor fi implicati, nevoile lor fiind satisfacute si procesul lor de dezvoltare sustinut de catre coordonator, si toate acestea vor duce la atingerea rezultatelor dorite in comunitate.

Analizand nevoile comunitatii in care activam si nevoile organizationale ale centrelor de voluntariat implicate, am stabilit prioritara instruirea coordonatorilor in domeniile voluntariatului pentru seniori, voluntariatului corporatist, si respectiv a instruirii voluntarilor. In acest sens, au avut loc 3 mobilitati de invatare:
• “Training on Senior Volunteering” sustinut de Önkéntes Központ Alapitvany, Volunteering Hungary – Centre of Social Innovation in Budapesta, Ungaria, in perioada 13-16 noiembrie 2018, cu participarea a 8 reprezentanti din 8 centre de voluntariat,
• “Corporate Volunteering” sustinut de Slovenska Filantropia, Lubliana, Slovenia in perioada 12-16 februarie 2019, cu participarea a 5 reprezentati din centrele de voluntariat partenere,
• “Train the trainer” sustinut de SchipCon Limassol, in Palermo, Italia, in perioada 8-12 iulie 2019 cu participarea a 4 reprezentanti ai centrelor de voluntariat partenere.

Metodologia activitatilor de invatare desfasurate in mobilitati s-a bazat de invatarea experientiala, metode de educatie non-formala, pe studii de caz si impartasirea de bune practici, iar cuvintele participantilor stau marturie a procesului intens de invatare:

Remus, Team for Youth, despre mobilitatea pe voluntariat pentru seniori: ‘‘Ei [seniorii] pot sa dea o valoare reala activitatii din prisma experientei lor (am ajuns la concluzia ca majoritatea seniorilor care vor sa faca activitati de voluntariat sunt persoane intelepte, cu un tel clar)…sunt mai empatici si sensibili la problemele beneficiarilor, insa pot oferi si un feedback real fara sa se piarda in detalii‘‘.

Corina, Pro Vobis, despre mobilitatea pe voluntariat corporatist: ‘‘La cursul din Slovenia am putut sa trec printr-o pregatire practica excelenta pentru cele 3 actiuni de voluntariat corporatist pe care urma sa le coordonez ulterior. A fost un soi de ghid pas-cu-pas, pe care l-am parcurs impreuna cu colegele din alte centre de voluntariat din tara. Am luat peste 45 de pagini de notite in cele 5 zile de curs, si nu (doar) pentru ca asa sunt eu – imi place sa scriu ceea ce aflu si sa imi fixez in felul acesta invastarea – ci pentru ca efectiv ma regaseam ca interes profesional in 90% din ceea ce a fost inclus in curs. Si acest lucru chiar se intampla rar. Faptul ca am facut asta intr-o mobilitate din cadrul unui proiect Erasmus+ doar sporeste bucuria de a participa in proiecte de calitate si cu sens.‘‘

Gabriel, FSC, despre mobilitatea pe formare de formatori: ‘‘Am avut ocazia sa cunosc sisteme noi de educatie din Norvegia, Croatia sau UK. (…) sisteme axate pe individ si nu pe grup, In formarea de voluntari cu siguranta vom aplica metodele invatate la acest curs‘‘.

Si acestea sunt doar cateva din marturiile participantilor la mobilitati, insumandu-le pe toate, putem spune ca in cele 14 luni ale proiectului CiVi am reusit sa:
1. Dezvoltam competentele de coordonare a voluntarilor adulti/varstnici, a programelor de voluntariat corporatist si de instruire, in randul a 17 membri din echipele centrelor de voluntariat membre al consortiului.
2. Dezvoltam capacitatea organizationala strategica a celor 8 centre de voluntariat partenere privind 3 dintre serviciile pe care le ofera comunitatii (Promovare, Dezvoltare, Instruire).
3. Crestem nivelul de constientizare in randul celor 7 comunitati locale ale membrilor consortiului privind valoarea voluntariatului la persoanele adute/varstnice si a voluntariatului corporatist.

Rezultate proiecului sunt vizibile pe de o parte la nivelul celor 17 participanti la mobilitati care sunt mai bine echipati pentru a implica adulti si varstnici in activitati de voluntariat, iar pe de alta, rezultatele se vad la nivelul membrilor consortiului care au beneficiat de dezvoltare organizationala solida si speram, durabila. Dincolo de participanti si organziatii, impactul proiectului s-a facut simtit la nivelul comunitatilor locale: in cadrul Saptamanii Nationale a Voluntariatului, editia 2019 au fost organziate evenimente cu zeci de beneficiari adulti si varstnici, dezoltandu-se astfel practice noi de implicare calitativa a persoanelor de varsta adulta in activitati de voluntariat.

Proiectul „CiVi – Coordonatori instruiti – Voluntari implicati” este co-finantat de Comisia Europeana prin programul Erasmus+, domeniul Educatia Adultilor.

 

Nicoleta Chiș-Racolța

Director executiv

Centrul de Voluntariat Cluj-Napoca

NEWSLETTER SIGN-UP

Praesent diam massa, interdum quis ex id.